Cu fetele, la un pahar

de Ghighi Puieșteanu

Motto: Există anumite dudui care, în loc să nenorocească un singur bărbat, au ales să-i fericească pe mai mulți.

- Ciao fetelor, cum merge treaba ?
- Prost, nene. E criză.
- Șî ni mai hărțuiesc șî țagherii...
- Nu toți, unii din ei.

Țagherii, în jargonul lor, sunt vigilii urbani și carabinierii. Marinela, Aura (de fapt Aurica) și Lidia - așa le cheamă, numele de familie nu le-am aflat. Ne știm de multe luni pentru că frecventăm același bar. Eu îmi beau zilnic aici aperitivul sau bericica. Ele vin la prânz, la "tavola calda" apoi pleacă "la produs" pentru a reveni spre seară, să mai stea la o bîrfă.

Eram de mult curios (ce vreți, deformație profesională !) să aflu amănunte din activitatea lor, dar nu îndrăzneam să le descos de teamă să nu le supăr și să stricăm "relația".

Ați înțeles, cred, dragi cititori, că cele trei româncuțe ale noastre profesează cea mai veche meserie din lume, prostituția.

Mi-am luat totuși inima-n dinți și le-am aruncat o primă întrebare, în așa fel încît să nu miroasă a investigație:

- Vă văd mereu singurele. Nu aveți niciun pește, lucrați pe cont propriu ?
- Juma'- juma', îmi răspunde Lidia, olteanca.
- Cum juma'- juma' ?
- Adică avem pe cineva "spate", un italian pe care îl plătim să ne protejeze.
- De cine să vă protejeze ?
- De tîlhari, de albanezi, de marochini, de români...
- Dacî ti aflî cî iești sîngurî, iești victimî. Pi urmî, îț' mai dă șî țapî - intervine și Aura în discuție.
- Adică să plece fără să plătească ? o fac eu pe prostul.
- Mai rău, poa' să te și jecmănească. Nu știi vorba românească ? Și bătut, și f...t și cu banii luați !

Istoria Lidiei

Am stat, uite-așa, la taclale mai bine de o oră; timp în care am înțeles că, la fel ca oricine dintre noi, și fetele de la stradă simt uneori nevoia să se confeseze. Și iată ce am aflat.

Lidia este de locul ei din Caransebeș. A fost măritată și are un copil de 10 anișori pe care îl cresc părinții ei. Fostul soț, de care încă nu a divorțat, e "un bețiv, un cartonar" (adică bea vin ieftin, la cutie). Au venit împreună în Italia în 2005.

La început ea a muncit un timp la "fix" iar el unde și cînd găsea. Mai mult nu găsea... Erau pe atunci la Torino și "era frig. Mai frig ca la noi, nene, zău !" Se întîlneau joia după-amiază și duminica. El îi cerea mereu bani; n-a mai putut rezista. Așa că, cu doi ani în urmă, în august, ea și-a luat concediu și a plecat în România, singură. De acolo l-a anunțat că a dat divorț, chiar dacă nu a făcut-o. Cînd a revenit, nu s-a mai oprit la Torino, ci a venit la Roma la o prietenă din copilărie. Prietena, care "făcea strada" (așa cum face și ea acum) a lămurit-o că se poate trăi și așa.

De bărbat nu mai știe nimic. A auzit c-ar fi ajuns "barbone" tocmai prin Sicilia, în Catania.
- Și prietena ta, unde e ?
- Să mărită! Strînsă și bănișori frumoși, iar acu' n-o mai cunoști. Femeie onorabilă, la locul ei, în Caransebeș: casă, mașină !

Mutele

După plecarea amicei, Lidia s-a mutat la gazdă cu Marinela și cu Aurica, pe care le cunoscuse "pe stradă". Am încercat să aflu și despre ele cîte ceva dar nu m-am încărcat cu mari noutăți; decît doar că sunt, de locul lor, de undeva de pe lîngă Piatra Neamț și că nu erau "chei di bisăricî niși în sat la ieli". Ba mai mult, înainte de a veni în Italia "o mai dat-o șî prin Spania, da' clienț' puțîni, concurențî mari..."
- Totuși, îmi zice în final Lidia, sunt fete de nota 10, ai bază în ele. Nu scoți nimic de la mutele astea !

La despărțire, înainte de a deschide gura să le spun la revedere, Marinela mi-a luat-o înainte:
- Moșuli, sî nu ti punî dracu' sî ni zîși baftî, cî nișiun ban nu mai fașim pîn' disarî. La noi îi ca la piești !

---