Deci, dacă - pentru a alege un exemplu la întîmplare - aceştia au făcut recent dragoste într-un apartament la etaj, pe Via Nazionale, în Roma, ei pot găsi adresa (în bara de căutare Google din partea dreaptă a ecranului) şi da un clic pentru a spune aceasta lumii întregi.
În afară de simplul fapt că actul sexual a avut loc, utilizatorii sunt aşteptaţi să dea mai multe informaţii, inclusiv dacă actul a fost în interior sau în aer liber. Există, de asemenea, reprezentări grafice pentru cinci poziţii posibile (cu 'bifaţi caseta') astfel încît utilizatorii pot lista în detaliu modul în care şi-au sărbătorit afecţiunea unul pentru celălalt. Odată ce un utilizator a adăugat momentul lui (sau ei) de pasiune, site-ul permite un new-entry abia peste un interval - realist, zicem noi - de 20 de minute.
Privind la harta lumii, este imediat remarcat faptul că oamenii fac dragoste în unele locuri neaşteptate. Sexul în mijlocul Oceanului Atlantic are loc mult mai frecvent decât s-ar crede. În acest moment 138 660 de oameni au informat IJustMadeLove.com că tocmai au făcut dragoste. Un dezamăgitor număr de 1745 au fost din Italia, în comparaţie cu 3025 din România. Un modest, dar sincer 26 recunosc că au făcut sex în Afganistan.
Per total, un site mai de succes ca Harta Românilor, de pildă, bazat tot pe platforma GoogleMaps; realizatorii acestuia din urmă anunţă că vor intromisiona măsurile
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu