Le Parcours

Obstacolele pe care vlăjganul le întîlni mai departe în cale i se păreau floare la ureche. Un bolovan, un şanţ natural, o rîpă oarecare mai degrabă îl aţîţau şi ucideau monotonia vertigi­noasei coborîri. Ursu avea un fenomenal simţ al echilibrului.

Nu-şi baza mişcările numai pe gesturi reflexe, pe resorturi instinctive, nu şi le încredinţa numai hazardului. Avea darul de a alege fulgerător, de cele mai multe ori în plină mişcare, punctele de întîlnire şi de rezistenţă, punctele de trecere şi de oprire. De fapt aceasta era marea lui artă: de a deosebi, într-o singură clipă, punctele de trecere de cele de oprire, punctele de întîlnire de cele de rezistenţă. De a alege o anumită crean­gă ca simplu punct de trecere într-un salt: o clipă de întîrziere şi creanga s-ar rupe; de a alege un bolovan, o ieşitură ca sim­plu punct de întîlnire a corpului în cădere: o clipă de întîrziere şi bolovanul s-ar desprinde, iar ieşitura ar ceda. Încă de copil îşi uimise prietenii cu căderile lui din copaci: de fapt nu cădea, ci cobora din creangă în creangă; sau cu prăbuşirile lui în rîpe abrupte şi adînci: de fapt nu se prăbuşea, ci aluneca folosind fulgerător asperităţi invizibile. Odată pusese rămăşag cu mai mulţi colegi că va ajunge în fundul unei adîncituri abrupte din cinci salturi. Toţi voiau să-l oprească.

Rîpa avea vreo treizeci de metri. Cînd îşi dăduse drumul în rîpă fiecare mişcare îi era cunoscută: prima cădere, primul salt drept în jos vreo opt metri; al doilea lateral, vreo doi metri, pentru a evita coborîrea strict perpendiculară care l-ar fi dus într-un grohotiş; al treilea salt oblic, spre o ieşitură de lut care se va prăbuşi la o fracţiune de secundă după ce o va părăsi, catapultat; şi ulti­mele două salturi într-o perpendiculară perfectă cu o scurtă escală la mijloc, pe o excrescenţă sigură. Căderea lui fusese atît de rapidă şi de precis calculată, încît cei de sus o văzuseră neîntreruptă, iar el avusese senzaţia sublimă a zborului. ("Cireşarii - Cavalerii florii de cireş" de Constantin Chiriţă)

Concluzie 1: copchii din ziua de azi care-şi rup curu' alergând prin betoanele oraşelor au impresia că free-running-ul e o chestie "foarte tare frate!" şi inventată recentă de ceva americani, c-aşa au văzut ei în reclama de la Puma. Mai bine le-ar cumpăra alde ta'su Cireşarii în loc de aifon.

Concluzie 2: aş vrea să-l fi putut cunoaşte pe Constantin Chiriţă - pe cinstea mea... :)