Eyjafjallajökull

Foto: Wikipedia (c) Árni Friðriksson

E duminică şi e linişte - dacă lipsa traficului poate fi numită linişte. Păsărelele ciripesc, soarele străluce. Un guguştiuc guguie (sau uguie, sau cum s-o mai fi spunînd). Din cînd în cînd, un bîrîit isteric de motorino mă duce cu gîndul la Mobra. Vestita şi mult-îndrăgita noastră motoretă Mobra, oare ce s-o fi întîmplat cu fabrica unde se făceau ?

Zdrăngăneala de tacîmuri din curtea interioară a blocului (se prepară pastele, e "l'ora di pranzo") şi vocile de ţaţe ale italiencelor îmi readuc în faţa ochilor cantinele de pe timpu' lu' Ceaşcă - imposibil să nu fi mâncat măcar o dată la autoservire, la "împinge-tava" - mai ţii minte ? Ce vremuri.

E duminică şi e linişte. Avioanele nu mai zboară; norul de cenuşă acoperă de-acum practic toată Europa. În Polonia poporul se pregăteşte să-şi înmormînteze preşedintele. Dacă erupţia vulcanului din Islanda s-ar fi produs doar cu cîteva zile mai devreme elita poloneză nu s-ar mai fi prăbuşit la Katyn: spaţiul aerian al ţării era închis iar avionul prezidenţial nu mai putea decola spre destinaţia blestemată. Evoluţia unei întregi naţiuni, probabil şi a Europei, ar fi urmat un alt traseu iar ei nu ar fi ştiut niciodată că au trecut pe lîngă moarte.

E duminică, e linişte şi gîndurile se aud mai bine. Eyjafjallajökull, aşa se numeşte vulcanul ăsta de căcat, care s-a trezit cînd nu trebuia. Sau cine ştie, poate că salvează pînă la urmă nişte vieţi ? Nimic nu e ce pare a fi la prima vedere.